De ce tocmai eu?!

Mă plimbam absentă pe aleile străjuite de castani în floare, respirând adânc în plămâni mirosul naturii, voind să-l iau cu mine în apartamentul meu mic şi umil.
Era aproape seară şi mă pregăteam cu tristeţe să plec acasă. Nu este indicat ca o femeie să umble singură pe străzi populate de câini fără stăpâni.
Când deodată mă opreşti tu... omul ce am cunoscut într-o seară acum mulţi ani.
Te recunosc instant, nu te-ai schimbat, parcă câteva fire de păr alb strălucesc pe tâmple.
Ne uităm unul la altul secunde şi fără un cuvânt ne prindem de mână.
Continuăm să ne plimbăm parcă din inerţie, complet absorbiți de prezenţa celuilalt. Ca şi cum nimic nu mai ar exista în afară de noi.
După câteva minute bune, ce mi s-au părut ore, îmi zice sfios, dar necăjit:
--- Ţi-am scris zeci de scrisori, dar n-am primit un singur răspuns. Nu le-ai primit?
--- Nu, nu am primit niciuna. Îmi pare rău.
Şi iarăşi, silențioşi, continuăm pe străzi ce ni se par abia făcute, parcă numai pentru noi doi.
O fericire nemărginită se împosesa de toată făptură mea. Ştiam, simţeam că aşa trebuia să se întâmple. Şi mă gândeam, şi mă-ntrebam... :
De ce tocmai în seara aceasta? Când după multe bătălii mă resemnasem în faţa singurătăţii?
Când totul îmi este atât de clar, când ştiu exact ce vreau însă toţi îmi spun că este imposibil?
Mă opresc dintr-odată şi mă uit la el cu o furie dulce. Îmi retrag mâna din mâna lui caldă, şi mă pierd în ochii lui imenşi, culmi de beatitudine.
--- Explică-mi şi mie de ce? De ce tocmai eu?
--- Pentru că eşti UNICĂ în univers. Pentru că atunci când sunt cu tine timpul se opreşte-n loc şi totul dispare. Pentru mine exişti doar tu în univers. Toate florile înfloresc doar pentru tine. Nu mai am părinţi şi uit de posesivitatea lor, prietenii dispar... Te am doar pe tine şi TU eşti totul.
Te-am căutat atâţia ani, te rog, nu mai pleca... Mi-a fost atât de dor! Fără tine nu ştiu să trăiesc. Rămâi cu mine că se lasă noaptea. 
Şi-l cred... şi mă abandonez în faţa fericirii, pentru că... MERIT!

Poveste.

Post a Comment

1 Comments

  1. pana la un punct am crezut ca e totul petrecut in realitate,era prea frumos sa fie adevarat.....doar in cantece,filme,si in romane se petrec asfel de gesturi,in viata reala foarte rar.....cantecul este foarte romantic dar in acelasi timp si foarte trist

    ReplyDelete

Într-o lume plină de critici și negativitate, schimbăm perspectiva: să împărțim iubire. 🌟
PS 1 Dacă nu vrei să comentezi ca Anonim, penultimul rând din "Comentaţi ca Comment as/Name/URL:" dă posibilitatea de a-ţi scrie numele (cu sau FĂRĂ adresă URL).
PS 2 Dacă nu răspund repede este pentru că nu am acces la internet. Mai merg în pădure uneori.:D Mulţumesc.

>